Cine i-a strămutat lui Arsene procesul de corupție la Brașov. Stranii coincidențe
Conform articolului 71 din Codul de Procedură Penală, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate strămuta judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice”.
Magistrații Înaltei Curți au ales ca apelul să se judece în Brașov, localitatea de baștină a unuia dintre avocații care l-au apărat pe Arsene, pe fond, la Bacău. Este vorba despre Vladimir Ciolacu, membru al Baroului Brașov de ani de zile. Ciolacu a făcut parte din echipa de avocați ai lui Arsene în procesul judecat, în primă instanță, la Tribunalul Bacău, unde inculpatul a fost condamnat la 8 ani și 4 luni închisoare. Avocatul brașovean a înaintat două plângeri la Inspecția Judiciară împotriva judecătoarei Donighevici de la Tribunalul Bacău, însă ambele au fost respinse.
n primă instanță, nu au lipsit nici cererile de recuzare, dar nici cele de strămutare, toate respinse, dar nici amenzile aplicate apărătorului de către instanță. De altfel, așa cum atacul.ro a menționat, între judecătorul băcăuan și avocatul lui Arsene, Ciolacu, s-a dat o adevărată luptă în instanță.
Acum, dacă Vladimir Ciolacu îl va apăra în continuare pe Arsene, o va face pe teren propriu, el fiind un cunoscut al instanțelor brașovene, unde, de-a lungul timpului, a apărat nume grele acuzate de corupție.
Avocatul Ciolacu a apărut, până în 2018, în declarația de avere a Cristinei Gabriela Ciolacu, președinta Tribunalului Brașov, în calitatea de soț. Din anul 2019, judecătoarea nu l-a mai menționat pe Vladimir Ciolacu în declarația de avere, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, cei doi s-au separat.
În declarația de avere a judecătoarei Ciolacu, din anul 2018, Vladimir Ciolacu este indicat în document:
În declarația judecătoarei din 2019, avocatul nu mai este menționat:
Însă coincidențele nu se opresc aici. Procesul lui Arsene a fost strămutat de judecătorii aceluiași complet (Completul nr. 5 al Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție) care i-a achitat, în primă instanță, pe Mugurel Cozmanciuc, fostul lider al PNL Neamț, Vlad Marcoci și afaceristul Sorin Ciufudean în dosarul „Combinații pentru controlul Apelor Române”.
Cererea de strămutare a lui Ionel Arsene a fost judecată de Completul nr. 5:
Conform informațiilor de pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul nr. 5 este format din judecătorii Maricela Cobzariu, Andrei Claudius Rus și Gheorghe Valentin Chitidean, toți cu o carieră solidă și dosare grele judecate.
Verificările noastre arată că judecătoarea Maricela Cobzariu, care, în trecut, a judecat la Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău, este de loc din județul Neamț. Deține, în satul Cotu Vameș, comuna Horia, un teren intravilan, o casă și un teren arabil.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă foarte rar strămutarea proceselor. Numărul cererilor de strămutare aprobate în ultimele luni pot fi numărate pe degetele de la o mână. În plus, în ultimul an, nicio cerere de strămutare a vreunui proces de la Curtea de Apel Bacău nu a fost aprobată