Condamnari

Video: FUIA și Tincturile Ierburilor Terapeutice/Pușcăriașul a PREZERVAT toate plantele medicinale!

 

 

România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

 

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.

Declinul a început acum 25 de ani, odată cu distrugerea stațiunii de la Fundulea. De atunci, suprafața alocată cercetării s-a redus de 10 ori din cauza retrocedărilor. Inspectorul Pro a cerut explicații Academiei de Științe Agricole pentru industria plantelor medicinale.

Cercetarea plantelor medicinale, închisă

Singura stațiune de cercetare pentru plante medicinale și aromatice din România, cu o colecție impresionantă de 120 de specii aduse din Africa și Asia, a fost pusă pe butuci. Activitatea s-a încheiat în 2010. Plantele rămase, din care se făceau uleiuri pentru tincturi și parfumuri, au fost mutate pe un teren învecinat, care aparține de Institutul Agricol Fundulea.

 

 

Stațiunea a avut la înființare, în 1976, peste 1.000 de hectare. După ’90 a rămas cu 400. Iar în 2010, în urma retrocedării unor terenuri, stațiunea s-a redus la aproximativ 100 de hectare.

După ce moștenitorul și-a luat înapoi pământul, pe care familia sa ar fi avut un conac boieresc, acesta nu a mai permis nimănui accesul. Asta deși imobilul a rămas al statului și doar terenul se afla în proprietatea sa.

Am mers împreună cu administratorul Academiei de Științe Agricole, care patronează stațiunea, să vedem ce a mai rămas în clădire. În lipsa unui drum de servitute, care să le permită celor de la ASAS accesul în imobil, locul s-a transformat într-o junglă. Ultima dată când cineva de la academie a intrat aici a fost în urmă cu doi ani, pentru recuperarea arhivei.

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii: „Eu am luat stațiunea cu o datorie, dacă nu greșesc, de aproape 14 miliarde și am lăsat-o cu 12 și ceva. Era în faliment. În momentul în care am ajuns, erau lucruri vândute, executate, tăiate, sere vândute.”

În mandatul său, stațiunea nu s-a redresat. A continuat să acumuleze datorii către firma surorii sale.

Într-un astfel de moment, a început și procedura de executare silită. Scopul ar fi fost acela ca Procera să preia anumite clădiri și terenuri din proprietatea statului, în schimbul unei datorii.

Reporter: „Ce datorii aveau de recuperat de la institut?”

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii: „E posibil să fi fost undeva la 100.000 de euro.”

Executarea silită și condamnarea lui Stelian Fuia

Procurorii DNA l-au acuzat pe Stelian Fuia de abuz în serviciu pentru că n-ar fi contestat la timp executarea silită și ar fi permis scoaterea la licitație a unor imobile ale statului care valorau peste 1.600.000 de lei. Fostul ministru a executat 1 an și 8 luni de închisoare.