Politica

George SERBAN /Ministerul Justiţiei din România, prin secretarul de stat George Şerban, a participat, în data de 24 mai 2022, la Chișinău, la prima reuniune a Grupului de lucru anticorupție, creat în cadrul Conferinței internaționale de sprijin pentru Republica Moldova de la Berlin, din 5 aprilie 2022 !

Ministerul Justiţiei sprijină Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană

Ministerul Justiţiei din România, prin secretarul de stat George Şerban, a participat, în data de 24 mai 2022, la Chișinău, la prima reuniune a Grupului de lucru anticorupție, creat în cadrul Conferinței internaționale de sprijin pentru Republica Moldova de la Berlin, din 5 aprilie 2022.

 

 

Evenimentul, organizat la sediul Ministerului Justiţiei din Republica Moldova, a fost co-prezidat de conducerile Ambasadelor României şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi a beneficiat de participarea şi implicarea directă şi strategică a ministrului Justiției din Republica Moldova, domnul Sergiu Litvinenco.

Agenda întâlnirii s-a axat pe prioritățile autorităților de la Chișinău legate de reformarea sistemului de justiție și de luptă împotriva corupției şi pe posibilitățile de suport pe care le poate oferi comunitatea statelor şi organizațiilor donatoare, în mod coordonat.

 

 

Cu ocazia Conferinței de la Berlin, ministrul Cătălin Predoiu a precizat: „Ministerul Justiției din România este pregătit să intensifice cooperarea cu colegii din Republica Moldova, inclusiv în domeniul combaterii corupției. România este pregătită să ofere asistență tehnică Republicii Moldova și să sprijine consolidarea cooperării autorităților competente de la Chișinău cu Ministerul Justiției, Direcția Națională Anticorupție, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, Agenția Națională de Integritate, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne.”

„Ministerul Justiţiei din România salută şi felicită pe toți cei implicați în organizarea primei întâlniri a Grupului de lucru anticorupție. Ne îndreptăm acum către punerea în aplicare a concluziilor convenite la Berlin și cred că acesta este un pas major înainte. Din această perspectivă, eforturile coordonate ale tuturor partenerilor și prietenilor Republicii Moldova sunt cruciale. În același timp, sprijinim eforturile Republicii Moldova de a adera la UE. De la Conferința de la Berlin s-au făcut pași mari. Sperăm ca, în curând, Republica Moldova să obțină statutul de țară candidată și suntem convinși că munca pe care am început-o la Berlin și pe care o continuăm astăzi la Chișinău va ajuta autoritățile să îndeplinească standardele cerute pentru aderarea la UE”, a declarat secretarul de stat George Şerban.

Elemente de context:

În data de 5 aprilie 2022, Germania, Franța şi România au co-organizat, la Berlin, Conferința internațională de sprijin pentru Republica Moldova la care au participat 47 de state, organizații internaționale și instituții financiare. Programul Conferinței a cuprins o reuniune a miniștrilor afacerilor externe, precum și desfășurarea a cinci mese rotunde, având ca tematică (1) refugiații, (2) energia, (3) managementul frontierelor, (4) combaterea corupției și (5) situația financiară și economică.

România, prin Ministerul Justiției, a asigurat, alături de Marea Britanie, co-lead-ul mesei rotunde „Combaterea corupției ca prioritate pentru agenda de reformă a Republicii Moldova”. La finalul lucrărilor, s-a decis organizarea la Chișinău a unui Grup de lucru pe problematica anticorupției, condus de Guvernul Republicii Moldova şi coordonat de Ambasadele României şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din această ţară. S-a convenit ca Grupul de lucru să fie deschis tuturor statelor, organizațiilor internaționale și instituțiilor financiare internaționale. Acesta ar acționa ca o platformă pentru definirea domeniilor prioritare, mobilizarea resurselor internaționale, asigurarea coordonării activității în conformitate cu obiectivele stabilite și va monitoriza progresele înregistrate.

Ambasadele celor două state vor oferi sprijin pentru organizarea continuă a lucrărilor Grupului de Lucru, care se așteaptă să se întrunească trimestrial.