LEGEA ARENDEI A FOST VOTATĂ!
Încă un angajament asumat în fața fermierilor a fost îndeplinit astăzi în Parlament: Legea arendei a fost adoptată!
Este un proiect care le oferă fermierilor predictibilitatea de care au nevoie pentru a continua să își dezvolte afacerile.
Prin intrarea în vigoare a noii legi a arendei, finanțările pentru investiții, inclusiv cele din fonduri europene, vor fi mult mai accesibile. De asemenea, prin noua lege a arendei este simplificată comasarea terenurilor, ceea ce înseamnă mai multă eficiență în lucrările agricole, inclusiv în ceea ce privește folosirea inputurilor.
Mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles importanța acestui act normativ pentru agricultura românească, precum și tuturor asociațiilor de fermieri care au contribuit la elaborarea legii!
Numai împreună putem dezvolta agricultura românească