NOI MĂSURI DE SPRIJIN PENTRU FERMIERI❗️
Așa cum ne-am luat angajamentul în fața fermierilor, continuăm adoptarea și implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună!
Săptămâna trecută am aprobat un sprijin
100 euro/ha pentru fermierii din sectorul
vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1.
În ședința de Guvern de azi, am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe!
Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări. ( 100 euro/UVM ).
Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina.
Am adoptat și ordonanța care le permite fermierilor amânarea plății ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultățile pe care le au din cauza secetei pedologice.
Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru!
Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă.
Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească!
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va aloca 270 de milioane de lei pentru subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură în 2024, actul normativ fiind adoptat joi de Executiv.
„În Şedinţa de Guvern din 25 ianuarie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru completarea HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Prezentul act normativ vizează completarea articolelor 2 şi 10 din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014, în sensul stabilirii nivelului subvenţiei la motorină care se plăteşte aferent anului 2024 şi a sumei alocate pentru plata în anul 2024 a ajutorului de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2024 este de 270.000.000 lei”, se arată într-un comunicat al MADR, remis Agerpres.
Pentru anul 2024, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare este de 104,47 lei/1000 litri şi reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului 2023, respectiv din data de 2 octombrie 2023, de 4,9748 lei pentru 1 euro.
Pentru anul 2024, diferenţa dintre acciza standard şi rata accizei reduse se stabileşte după cum urmează: în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024 inclusiv, diferenţa dintre nivelul aplicabil accizelor de 1.850,95 lei/1.000 litri, prevăzută în anexa nr. 1 la titlul VIII ŤAccize şi alte taxe specialeť din Codul fiscal şi stabilită în conformitate cu pct.120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2023 şi rata accizei reduse de 104,47 lei/1.000 litri, este în cuantum unitar de 1,746 lei/litru şi se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare; în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 inclusiv, diferenţa dintre nivelul aplicabil accizelor de 2.183,85 lei/1.000 litri, prevăzută în anexa nr. 1 la titlul VIII ŤAccize şi alte taxe specialeť din Codul fiscal şi stabilită în conformitate cu pct.120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2023 şi rata accizei reduse de 104,47 lei/1000 litru, este în cuantum unitar de 2,079 lei/litru şi se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.