PNL

VIDEO Cătălin PREDOIU, ministru MAI : Austria și-a schimbat poziția în legătură cu intrarea României în Spațiul Schengen/Intervenția telefonică a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Digi 24 !

Austria și-a schimbat poziția în legătură cu intrarea României în Spațiul Schengen.

Pentru a ajunge la un astfel de rezultat, discuțiile au fost constante și extinse, desfășurându-se la nivel bilateral cu Austria, trilateral cu Bulgaria, cvadrilateral cu Comisia Europeană și multilateral cu toate statele membre UE, fiecare implicat în felul lui în aceste discuții.
Deși este un pas semnificativ, rămânem într-un proces de negociere care implică toate statele membre UE.

 

Desigur, vrem să asigurăm o decizie clară și unificată în acest an, dar pasul final depinde de evoluțiile din discuțiile viitoare. Apreciez sprijinul și răbdarea românilor în această perioadă și vom continua să lucrăm asiduu pentru a aduce o veste bună pentru toți în viitorul apropiat.

 

Sperăm ca toţi românii să aibă parte de acestă bucurie cu ocazia Sărbătorilor. Momentele la care se împlineşte efectiv în teren această decizie rămân în discuţie, dar important e, repet, să ajungem la un compromis, inclusiv la nivelul Consiliului JAI în această lună.

 

 

Mai sunt etape de parcurs. În primul rând, prima etapă importantă este votul din Parlamentul olandez, discuția din Parlamentul olandez, mandatul pe care guvernul olandez îl va primi legătură cu reformele din Bulgaria, pe Justiție. Este prima etapă, dacă vreţi. După aceea, în paralel, sigur se vor desfășura aceste discuții, care includ și pe colegii noștri bulgari.

Radu Şerbănescu: Puteţi să ne dezvăluiți ce anume a făcut Austria să își flexibilizeze poziția?

Cătălin Predoiu: Noi, pe parcursul acestor luni, am încercat să arătăm că este mult mai avantajos să trecem la această măsură, să aplicăm aquis-ul Schengen în România, din toate punctele de vedere, inclusiv economic pentru toate țările, şi nu numai în România și Austria, şi orice țară care are investiții aici, în România, țară din Europa, parteneri strategici. Toţi care au interese economice în România au de câștigat dacă noi aplicăm aquis-ul Schengen, în condițiile în care am demonstrat, ca țară, că putem proteja frontiera de migrația ilegală. Avem printre cele mai scăzute cifre de migrație ilegală din Europa.

Radu Şerbănescu: La acel Forum Salzburg, din Slovenia, mergeți cu discuții cu termenul 2024 pentru o integrare completă în Schengen?

Cătălin Predoiu: Noi, la Forumul Salzburg mergem ca să vedem exact ceea ce vor partenerii noștri din Austria. Avem deocamdată o declarație de presă. Declarația de presă nu este un document oficial și o poziție oficială. O să iau act de această poziție când mă voi întâlni cu domnul Karner, la Ljubljana, în două zile.

Radu Şerbănescu: Deci nu mergeți cu 2024 în buzunar, să zic așa.

Cătălin Predoiu: Încă o dată, nu antamez, acum, nimic în discuție publică. Tot ce trebuie să facem este să luăm act de poziția oficială, de detaliile acestei poziții din punct de vedere tehnic. Apoi vom veni acasă, vom discuta, ne vom sfătui. România își va lua deciziile la toate etajele de decizie politică și administrativă și continuăm.

Radu Şerbănescu: Vă mulțumesc foarte mult, domnule ministru!

https://fb.watch/oWOe6qtZrv/