PSD

Bogdan IVAN, ministru: Odată cu intrarea în spațiul Schengen, România este mai accesibilă pentru toți cetățenii europeni !

Dialog, soluții și noi destinații pentru turismul românesc

Am avut o întâlnire aplicată astăzi cu patronatele şi antreprenorii din cadrul Consiliului Național al IMM-urilor, odată cu lansarea celei de-a patra ediții a Cărții Albe a Turismului din România. 

 

Strategia Națională pentru Dezvoltarea Turismului în următorii 10 ani are un obiectiv foarte clar: vom crește veniturile din turism până la 3 miliarde de euro. Pentru a face acest lucru o realitate, vom începe cu măsuri în sprijinul antreprenorilor din turism: 

 

Proiect de țară Marcel Ciolacu

• vom simplifica standardele de clasificare;

• vom folosi instrumentele digitale pentru a crește competitivitatea IMM-urilor;

• vom susține start-up-urile prin incubatoare 100% dedicate turismului, în fiecare regiune a țării.

 

Sunt convins de forța digitalizării, în special când vine vorba de analizarea volumelor mari de date pentru a putea lua decizii strategice corecte și de viitor. 

 

Tehnologia ne permite să personalizăm ofertele turistice și să promovăm frumusețea fantastică a României, pe grupe de vârstă și interese specifice, pentru a merge drept la țintă.

 

Odată cu intrarea în spațiul Schengen, România este mai accesibilă pentru toți cetățenii europeni. E în puterea noastră să facem România mai cunoscută în afara granițelor!