Cum explică Dan Barna contractele cu statul pe care le-a avut când lucra în domeniul privat: “Mi se reproșează că am ajutat statul român să absoarbă fonduri europene”
Firma în care era implicat Dan Barna până ce a intrat în politică a beneficiat în mai multe rânduri de contracte cu primării și consilii județene din țară pentru consultanță pe proiecte europene, însă toate acele contracte au fost pe fonduri europene, au fost obținute transparent prin licitații și controlate atent de autorități și de către Comisia Europeană, a explicat Dan Barna, prezidențiabilul USR-PLUS la interviurile HotNews.ro. “Toate acele contracte în care noi am lucrat au fost verificate de-a fir a păr și, repet, ceea ce mie mi se reproșează este că am ajutat statul român să absoarbă fonduri europene. E un reproș pe care îl primesc cu toată deschiderea, sunt chiar mândru de acest reproș”, a spus Barna.
HotNews.ro Un cititor HotNews.ro vă întreabă dacă puteți lămuri clar situația contractelor dumneavoastră cu statul și, în general, cu anumite consilii județene. Care e povestea acestor contracte?
Dan Barna: Banii europeni, 70% din ei sunt pentru stat – deci fondurile europene sunt pentru primării, consilii județene pentru ca acestea, folosind bani europeni, să facă drumuri, să repare școli, să reabiliteze sisteme de educație, de sănătate. Asta e logica. Statul folosește acei bani făcând proiecte, iar primăriile, consiliile județene și orice alt beneficiar public sau privat ca să poată să facă aceste proiecte au nevoie de diverse servicii și de diverși prestatori care sunt din domeniul privat, inclusiv servicii de consultanță.
Eu am creat o companie în 2006 alături de colegi ai mei care în zece ani, până în 2016, a devenit una dintre cele mai credibile, competente și serioase din piața din România. Eu am ieșit complet din business când am intrat în politică tocmai pentru că trebuie să existe o separare. Nu mai am nici o legătură cu fosta companie.
Dar în cei zece ani când am fost acolo, site-ul acela și serviciile de consultanță și de instruire pe care le-am furnizat au fost – și spun asta cu toate convingerea – printre cele mai bune trei companii din România și printre cele mai credibile servicii. Toate acele contracte cu primării, cu consilii județene, cu universități, cu divserse companii au fost obținute prin proceduri transparente de licitație, au fost obținute perfect transparent.
HotNews.ro: Chiar și în județele puternic controlate de PSD?
Dan Barna. Categoric. Și vă spun asta privindu-vă-n ochi.
HotNews.ro: De multe ori lumea spune că “un contract cu statul = o șpagă”. Mai ales în județe cu jupâni.
Dan Barna. Da. La acei bani pe care nu-i controlează nimeni. Toate acele contracte (n.r. semnate cu fosta sa firmă) au fost rambursate în integralitatea lor fără nici o corecție și de către organismele statului român, și de către Comisia Europeană. Eu sunt foarte mândru de acele proiecte și acele contracte pentru că prin ele am făcut schimbări semnificative.
Și astăzi oameni care lucrează în diverse consilii județene sau primării își amintesc și îmi scriu și îmi mulțumesc pentru cursurile pe care le-am făcut sau pregătirile pe care le-au făcut cu noi pentru că în urma lor au putut să facă proiectele instituțiilor lor și au putut ca acele instituții să primească bani europeni și să le fie rambursați bani europeni. Despre asta a fost vorba, despre contracte obținute transparent prin licitații și rambursate integral, controlate – știți cum se controlează fondurile europene. (…)
Sunt acele două paliere, contractele dubioase, unde zici că ai făcut un drum și tu n-ai fcut un drum, dar te înțelegi, și contractele pe fonduri europene. De ce credeți că Liviu Dragnea și PSD n-au mai continuat absorbția fondurilor europene și au continuat PNDL-ul (n.r. Programul National de Dezvoltare Locala)? Pentru că sunt bani dați din pix pe care nu-i verifică nimeni, ori toate acele contracte în care noi am lucrat au fost verificate de-a fir a păr și, repet, ceea ce mie mi se reproșează că am ajutat statul român să absoarbă fonduri europene. E un reproș pe care îl primesc cu toată deschiderea, sunt chiar mândru de acest reproș.
HotNews.ro: Mai e un cititor care întreabă așa: În CV-ul dumneavoastră apare că în 1996 v-ați angajat la Centrul de Informare şi Documentare pentru Tineret în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului și atunci erați în anul doi de facultate. Cum v-ați angajat?