Expert internațional în dezvoltare durabilă, cu o experiență de 17 ani în cadrul Organizației Națiunilor Unite și fost raportor special al ONU cu privire la obligațiile privind drepturile omului legate de gestionarea ecologică și eliminarea substanțelor și deșeurilor periculoase, Călin Georgescu candidează independent pentru funcția de președinte al țării
Călin Georgescu a anunțat, în cadrul unei emisiuni, lansarea proiectului de țară ”Hrană, Apă, Energie” Proiectul va fi parte componentă a programului politic , pe care îl va propune națiunii române.
”A venit vremea să facem istorie, nu politică”, a declarat Călin Georgescu, făcând referire la nevoia de ”liniște socială” și la ”rezolvarea crizei unei civilizații care s-a îndepărtat de Dumnezeu.”
Călin Georgescu, susține pentru România o societate fundamentată pe valorile familiei creștine, a cărei sustenabilitate economică se bazează pe micul producător, mijlociu și mare, iar baza o reprezintă țăranul român.
Programul susține ”un stat nou, suveranist-distributist, zidit pe realitățile naționale: familia creștină ca bază socială; producătorul mic și mijlociu și țăranul ca bază economică”.