Politica

Sorin MOISE, secretar de stat -MADR, a Participat la Consiliul AgriFish/ Pe ordinea de zi a reuniunii se regăsesc subiecte importante pentru fermierii români, precum: situația piețelor agricole în urma invadării Ucrainei !

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin Moise, a participat marți, 30 mai 2023, la Consiliul Agricultură și Pescuit, care va avea loc la Bruxelles.

Pe ordinea de zi a reuniunii se vor regăsi subiecte importante pentru fermierii români, precum: situația piețelor agricole în urma invadării Ucrainei, ambalajele și deșeurile de ambalaje, condițiile climatice nefavorabile din sudul Europei, comercializarea produselor congelate, acordul de liber schimb UE–Australia.

 

Pe baza informațiilor puse la dispoziție de Comisie și de statele membre, Consiliul va face un bilanț al situației pieței produselor agroalimentare în UE, cu accent pe impactul războiului din Ucraina.

 

Miniștrii agriculturii vor dezbate aspecte ale propunerii de regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje care vizează siguranța alimentară și risipa de alimente.

 

Delegația portugheză va furniza informații cu privire la impactul condițiilor meteorologice nefavorabile recente din sudul Europei și va solicita Comisiei să accepte utilizarea instrumentelor disponibile în cadrul politicii agricole comune pentru a face față situației.

 

Reprezentanții Croației vor comunica cu privire la practicile actuale legate de comercializarea produselor congelate.

 

Președinția va oferi informații cu privire la cele mai recente evoluții ale negocierilor privind acordul de liber schimb dintre UE și Australia în ceea ce privește accesul pe piață al produselor agricole.