Politica

Florin BARBU-ministru MADR: Se schimbă modul de accesare a fondurilor europene pentru fermieri din Planul Strategic 2023-2027 !

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat în urmă cu puțin timp că se schimbă modul de accesare a fondurilor europene pentru fermieri din Planul Strategic 2023-2027, informează bugetul.ro. Primele informații arată că românii care vor investi în zootehnie vor merge pe axe separate.

 

Anunț pentru fermieri

Ministrul Agriculturii a luat o decizie care vizează toți fermierii din România: se schimbă modul de accesare a fondurilor europene din Planul Strategic 2023 – 2024. Concret, Florin Barbu a relatat că bugetul a fost împărțit pe deficitul din balanța comercială, astfel, cei care investesc în zootehnie vor merge pe axe separate, în așa fel încât să nu mai existe doar proiecte pe bovine, iar pe partea de porcine să existe un deficit

„Am luat o decizie în ceea ce priveşte pe măsurile de accesare a fondurilor europene din Planul Strategic 2023-2027: le-am împărţit pe deficitul din balanţa comercială.

 

Practic, cei care vor investi în zootehnie vor merge pe axe separate, pentru a nu se mai întâmpla ca în 2024 să avem 70% numai proiecte pe parte de bovine, iar pe partea de porcine pe care avem deficit să nu putem face investiţii.

 

 

 

Fiecare beneficiar care vrea să dezvolte în partea de zootehnie va avea axă separată. Vrei să-ţi faci fermă de porc, fermă de vacă, fermă de ovine, fermă de păsări, nu vor fi amestecate aceste proiecte.

 

 

Totul a fost creat pentru a îndrepta balanţa comercială în România. Nu vreau să mai mergem în România pompieristic. Sunt adeptul dezvoltării agriculturii româneşti prin a dezvolta ferme şi a nu mai arunca banii fără a avea plus valoare”, a mai spus şeful de la Agricultură.

 

Ministerul Agriculturii va finanţa partea de reproducţie. Mai mult decât atât, prin Planul Strategic, fermierii români vor putea accesa fonduri europene pentru creștere. Florin Barbu a explicat că reproducția nu mai are ce căuta în Planul Strategic. Ministrul Agriculturii a confirmat că România are un nou obiectiv: producerea a 1.8 milioane de porci în 2 ani de zile.

 

„Reproducţia nu mai are ce căuta în Planul Strategic 2023-2027. Pe acest program, oamenii trebuie să acceseze proiecte pentru creşterea de porcului, atâta timp cât Ministerul Agriculturii face partea de purcel.

 

Practic, să se dezvolte concomintent şi partea de creştere, de gras, iar purceii pe care îi producem în aceste ferme să meargă pe creştere. Vrem să nu ajungem în situaţia să producem purcei şi să fim nevoiţi să-i exportăm, pentru că nu avem ferme de gras.

 

 

Toate au fost gândite cu cap, în aşa fel încât să producem 1,8 milioane de purcei în 2 ani de zile, iar prin banii alocaţi prin Planul Strategic pe creştere să fie acoperit efectivul de porci”, a explicat Florin Barbu