Vicepreşedintele CJ Suceava, urmărit penal pentru luare de mită de DNA. Mâna dreaptă a lui Flutur, prins când lua 40.000 de euro de la un om de afaceri
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că procurorii insituţiei au început urmărirea penală pentru luare de mită şi trafic de influenţă pe numele lui Silviu Creţu, vicepreşedintele CJ Suceava, instituţie condusă de Gheorghe Flutur, actualul lider interimar al PNL. Creţu a fost prins când lua, la locul de muncă, o mită de 40.000 de euro
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul CREŢU SILVIU-CRISTINEL, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă”, arată DNA, într-un comunicat de presă.
„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: La începutul lunii decembrie 2020, suspectul Creţu Silviu-Cristinel, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, ar fi acceptat şi primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Judeţean Suceava cu atribuţii de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituţie cu firma administratorului să decurgă în bune condiţii, iar plăţile să fie făcute la timp”, mai precizează sursa citată.
„Ulterior, în perioada 16 – 29 martie 2022, suspectul Creţu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreţinere a drumurilor judeţene pentru care avea atribuţii de verificare, i-ar fi pretins aceluiaşi om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfăşurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Judeţean Suceava. În acest context, la data de 4 aprilie 2022, suspectul Creţu Silviu-Cristinel ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava.
Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, a conchis sursa citată.
DNA mai menţionează că „raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Potrivit presei locale, omul politic a pretins mită de la omul de afaceri Vasile Rîpan, unu din persoanele cunoscute pentru business-urile din zona infrastructurii rutiere. În urmă cu o lună, Autotehnorom, firma omului de afaceri, a decis să renunţe la un mare contract de reabilitare a drumului Suceava – Dolhasca. Potrivit presei locale, este cel mai important contract de reabilitare a infrastructurii rutiere pe care îl are Suceava