Politica

Agrointeligenta-Marius MICU, vicepreședinte COPA -COGECA :Împărțirea banilor pentru sprijinul fermierilor afectați de importurile de cereale din Ucraina este în dezacord cu realitatea !

 

În opinia sa, este revoltător faptul că fermierilor români le-a fost alocată o sumă mai mică decât celorlalte state, deși în ceea ce privește rutele de tranzit, România asigură între 50-60% dintre acestea. Mai mult, suma totală acordată ca și compensație pentru fermierii europeni, de 56 de milioane de euro, este una mică, consideră oficialul.

 

 

Marius Micu, a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că în cadrul unei întâlniri a conducerii COPA-COGECA a pus pe ordinea de zi acest subiect fierbinte pentru fermierii români și că va transmite și un punct de vedere scris în acest sens.

 

”Chiar aseară am avut întâlnirea în cadrul președinției (COPA-COGECA – n.r.), unde a participat doamna președinte și ceilalți vicepreședinți, unde eu am pus pe ordinea de zi acest subiect și am susținut vehement, nu aș folosi un cuvânt dur, dar este acolo o împărțire inegală pentru că noi tot timpul am raportat care este situația din România, mă refer la nivelul COPA-COGECA, dar și la nivelul Comisiei Europene, și se pare că împărțirea este în dezacord cu realitatea. Astfel, am discutat cu colegii, pe întâlnirea de aseară pe acest subiect, am prezentat din nou datele și în prezent vreau să transmit și un punct de vedere scris pe COPA-COGECA, să avem o reacție pe acest subiect. Însă, trebuie să înțelegem că COPA-COGECA este o organizație la nivel european care reprezintă interesele tuturor membrilor din Europa”, a spus Marius Micu.

 

Marius Micu: ”COPA-COGECA poate să aibă o poziție care să spună că distribuția trebuie făcută în mod echitabil”

 

Trebuie să înțelegem că COPA-COGECA este o organizație umbrelă, este ca o mamă care are mai mulți copii și trebuie să împartă în mod echitabil și just, către toți acești copii, resursele pe care le are și eforturile pe care le are”, a explicat Marius Micu, vicepreședinte COPA-COGECA pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

 

Polonia primește aproximativ 52,4% din suma totală alocată pentru compensații, Bulgaria 29,8% și România primește doar 17,9%

 

Având în vedere că fermierii din România primesc doar 10 milioane de euro, față de cei bulgari care primesc 16 milioane de euro și de cei polonezi, care primesc cel mai mult, 30 de milioane de euro, modul de împărțire pare unul injust, mai ales că România asigură între 50-60% din ceea ce înseamnă tranzitul cerealelor, a opinat oficialul român.