HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 20 din 23.04.2026
privind asumarea de către UAT Belciugatele, a cofinanțării de 20% în sumă de 559.665,50 lei, din valoarea estimată a se deconta în anul 2026, pentru obiectivul de investiții ,,MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE ÎN COMUNA BELCIUGATELE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
prevederile Legii nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2026;
prevederile Legii nr. 273/2006 privind Finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”;
prevederile OUG nr. 87/2025 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”;
Ținând cont de:
Referatul de aprobare al Primarului Comunei Belciugatele, nr. 3260/21.04.2026;
Raportul de specialitate al compartimentului de resort, nr. 3261/21.04.2026;
Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Belciugatele;
Adresa Ministerului Dezvoltarii,Lucrarilor Publice si Administratiei nr. 43999/27.02.2026;
Informarea Ministerului Dezvoltarii,Lucrarilor Publice si Administratiei înregistrată în cadrul instituției noastre sub nr. 3219/20.04.2026;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei belciugatele
întrunit în a 38-a ședință extraordinară a mandatului 2024 – 2028, adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. Se aprobă asumarea de către UAT Belciugatele, a cofinanțării de 20%, în sumă de 559.665,50 lei, din valoarea estimată a se deconta în anul 2026 de la bugetul de stat, pentru obiectivul de investiții ,,MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE ÎN COMUNA BELCIUGATELE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, conform Contractului de Finantare nr. 3287/29.02.2024 .

Art. 2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 15/02.04.2026 și Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 18/09.04.2026.
Art. 3. Suma aferentă cofinanțării de la bugetul local va fi cuprinsă în Proiectul de buget pentru anul 2026.
Art. 4. Secretarul general al comunei Belciugatele, va comunica prezenta hotărâre instituților și persoanelor interesate.
PROIECTE INITIATE de Primarul Ovidiu GURLUI:
❗Hotărâre privind aprobarea procedurii de executare silită a creanțelor fiscale restante datorate Bugetului local al Comunei Belciugatele, județul Călărași sub toate formele prevăzute de lege
❗Hotărâre privind vânzarea directă a unui teren intravilan din proprietatea privată a U.A.T. Belciugatele, situat în comuna Belciugatele, sat Cândeasca, str. Ioniță Ion, nr. 2 A, județul Călărași, în suprafață de 466 m.p.
❗Hotărâre privind desemnarea viceprimarului comunei Belciugatele pentru reprezentarea Consiliului Local Belciugatele într-un dosar penal
❗Hotărâre privind aprobarea înființării Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, compartiment în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Belciugatele
❗Hotărâre privind asumarea de către UAT Belciugatele, a cofinanțării de 20% în sumă de 559.665,50 lei, din valoarea estimată a se deconta în anul 2026, pentru obiectivul de investiții ,,MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE ÎN COMUNA BELCIUGATELE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
❗Hotărâre privind asumarea de către UAT Belciugatele, a cofinanțării de 20% în sumă de 3.361.693,73 lei, din valoarea estimată a se deconta în anul 2026, pentru obiectivul de investiții ,,ÎNFIINȚARE SISTEM DE CANALIZARE ÎN COMUNA BELCIUGATELE, SATELE BELCIUGATELE ȘI CÂNDEASCA”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
❗Hotărâre privind modificarea art. 1 din H.C.L. Belciugatele nr. 15/02.04.2026 privind asumarea de către UAT Belciugatele, a cofinanțării de 20% în sumă de 466.387,91 lei, din valoarea estimată a se deconta în anul 2026, respectiv 466.387,91 lei, pentru obiectivul de investiții ,,MODERNIZARE DRUMURI PUBLICE ÎN COMUNA BELCIUGATELE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
Vizualizări articol: 5.138