După ce a tras cate o BASINA în barca lui BASE si-n Izmana uneperista a lui OPREA, PNL a hotărât sa-l faca Vicepreședinte si Consilier Judetean la Dambovita
Partidul Național Liberal nu consideră obiectiv prioritar construcția unui nou stadion la Târgoviște ! Nu este doar o opinie personală, ci este punctul de vedere oficial al Partidului Național Liberal !” Aceasta este declarația consilierului județean și vicepreședinte PNL Dâmbovița, Iulian Brezeanu, care a generat un val de nemulțumiri și proteste pe rețelele de socializare, dar chiar și în interiorul partidului, mai mulți colegi de partid neîmbrățișând opinia alesului județean liberal.
“Mai greșesc oamenii !“, a fost comentariul sec al purtătorului de cuvânt și vicepreședinte PNL Dâmbovița, Sorin Davidescu, mult mai realist și cu înțelepciune politică, perfect conștient că o astfel de afirmație nesăbuită poate conduce la grave prejudicii de imagine pentru PNL.
Conferenţiarul Iulian Brezeanu a fost numit vicepreşedinte al UNPR Dâmboviţa
Conferenţiarul universitar, Iulian Brezeanu, s-a alăturat UNPR Dâmboviţa, unde a fost numit vicepreşedinte interimar până la alegerile din filială. Brezeanu a părăsit recent Mişcarea Populară. În carul unei conferinţe de presă, acesta a explicat:
Brezeanu a fost iniţiatorul Mişcării Populare în judeţul Dâmboviţa şi a ocupat funcţia de secretar general al acestei formaţiuni. Şi-a explicat demisia printr-o scrisoare publică în care a menţionat faptul că organizaţia MP Dâmboviţa este lipsită de forţă pentru a câştiga alegerile:
„Apropierea alegerilor locale și legislative din anul 2016 nu a adus filialei județene Dâmbovița a partidului Mișcarea Populară plusul de forță pe care ni-l doream. Spiritul politicianist provincial, interesele mărunte, combinațiile de interese, compromisurile meschine, promisiunile bombastice și fără acoperire continuă să domine climatul politic dâmbovițean, iar echipa noastră nu reușeşte să contracareze toate aceste râcile și să aducă alături de noi o masă critică de oameni valoroși, competenți, hotărâți, verticali, cu care să ne confruntăm cu șanse în alegeri și să ne impunem
Iulian Brezeanu demisionează din funcţiile de secretar general şi purtător de cuvânt, deţinute în cadrul PMP Dâmboviţa

Iulian Brezeanu, lider al Mişcării Populare Dâmboviţa! Nici un politician nu a aderat încă!
Mâine, se va lansa oficial şi în judeţul nostru Fundaţia judeţeană Mişcarea Populară. La eveniment vor lua parte membri-fondatori: Cristian Diaconescu (consilier prezidenţial, fost ministru de Externe, fost ministru al Justiţiei), Sebastian Lăzăroiu (consilier prezidenţial, fost ministru al Muncii), Daniel Funeriu (consilier prezidenţial, fost ministru al Educaţiei), Cristian Hriţuc (consilier prezidenţial, specialist marketing politic), Elenina Nicuţ (avocat în Baroul din Bucureşti), precum şi Radu Borza (cofondator dexonline.ro, secretar general al Mensa România), aşa cum se specifică în invitaţia lansată on line. La nivelul judeţului coordonatorul mişcării este fostul inspector şcolar general adjunct, conf, univ,. Iulian Brezeanu. “Fundaţia va continua să existe şi după înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară. De altfel, procesul de înfiinţare al partidului este unul de durată, implicând strângerea celor 25.000 de semnături şi procedura de înscriere la tribunal (cu eventuale contestaţii etc). Astfel, un termen de 6 luni poate fi unul optimist…




