Articole asemanatoare
DNA/Mita la ADP sector 1😎
12 martie 2018 Nr. 210/VIII/3 COMUNICAT Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: VIERU ALIN, director general al Administrației Domeniului Public (A.D.P.) Sector 1 București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, GAGU ANCA-MARIA, șef al Serviciului Juridic din […]
Orban: Autostrada de centură a municipiului Bacău este aproape de finalizare / Primul tronson, de 16 km din totalul de 31, va fi inaugurat cel mai târziu la începutul lunii Decembrie !
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Bacău, că autostrada de centură a oraşului va fi dată în folosinţă în câteva zile şi a felicitat constructorul, pe Dorinel Umbrărescu, pentru că a reuşit finalizarea lucrărilor cu un an înainte de termen, transmite Agerpres. „Am ţinut să vedem stadiul lucrărilor de pe autostrada […]
Sebastian BURDUJA, ministrul digitalizării : Orice entitate care prestează un serviciu public, din 1 iulie, că acesta este termenul de implementare, nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român !
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunţat că, de la data de 1 iulie, orice entitate care prestează un serviciu public nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român. Sebastian Burduja a fost întrebat, miercuri, la Prima News, de ce mai sunt funcţionari care cer copii după […]




