Am prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, măsurile, programele și proiectele din domeniul agriculturii care sunt în Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat
Agricultura românească este pe CALEA SIGURĂ PENTRU DEZVOLTARE și suntem cu toții o echipă, ECHIPA CARE CONTEAZĂ
„Aceasta este o săptămână importantă pentru fermierii care au fost afectați de seceta severă din acest an. Vreau să anunț astăzi că au început plățile pentru despăgubiri, în valoare de 1.000 de lei pe hectarul afectat de secetă. În total, peste două miliarde de lei, în următoarele zile, vor intra în conturile fermierilor.
Și vreau să vă spun că este pentru prima data când despăgubirile pentru secetă sunt plătite în același an în care s-a produs această secetă”, a declarat Florin Barbu într-o conferință de presă organizată joi la sediul Partidului Social Democrat.
Ministrul agriculturii a ținut să sublinieze faptul că, datorită bugetului record de 2% din PIB acordat ministerului de resort, România a reușit să obțină o producție agricolă bună chiar și într-un an extrem de dificil pentru fermieri, în care aceștia s-au confruntat cu o serie de fenomene meteo extreme.
„Până la această dată, sprijinul acordat fermierilor români de către guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu se ridică la aproape șapte miliarde de euro. Vorbim aici de fonduri atât din bugetul național, dar și de fonduri europene destinate Ministerului Agriculturii din Programul Național Strategic 2023-2027. De altfel, Ministerul Agriculturii a beneficiat anul acesta de un buget record în ultimii 30 de ani.
Vorbim de 2% din PIB-ul României, iar acest lucru se vede și în producția bună pe care fermierii noștri au obținut-o într-un an extrem de dificil”, a mai spus ministrul Florin Barbu.
CMF: 11240017