Politica

Sorin MOISE, secretar de stat MADR: Lucrăm intens la Ministerul Agriculturii pentru a atrage spre sistemul de irigații al României toate sursele de finanțare disponibile.

Le-am vorbit fermierilor din Chiscani despre cât de important este să se asocieze pentru a forma o Organizație a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. Avantajele înființării unor OUAI sunt multiple, atât din perspectiva obținerii unor producții net superioare, cât și în privința accesului la fondurile europene și naționale disponibile.

 

 

Avem un plan bine pus la punct pentru modernizarea sistemului de irigații și vom direcționa fondurile necesare pentru a crește suprafața irigabilă a României.

Cunosc nevoia pe care o au fermierii din sectorul zootehnic de pe raza comunei Chiscani pentru identificarea unor terenuri destinate pășunatului și îi asigur că împreună cu colegii din minister vom identifica rapid soluțiile pe care le așteaptă.

 

 

Am revenit în București încărcat de energie pozitivă în urma întâlnirii cu fermierii din județul natal. Le mulțumesc domnului primar Costică Cojea și domnului director ANIF Brăila, Vasile Turcitu, pentru că mi-au facilitat această discuție constructivă cu fermierii.

 

 

Voi continua seria întâlnirilor cu fermierii din toate comunele județului Brăila și nu numai pentru că am convingerea că prin dialog direct și deschis cu cei care lucrează pământul vom identifica cele mai bune soluții pentru agricultura românească!

An rodnic și spor tuturor!