Politica

Sorin Moise, secretar de stat -MADR a participat, la invitația ANRE, la întâlnirea plenară din cadrul proiectului CA-RES4 – Acțiune concertată pentru directiva privind promovarea surselor regenerabile de energie, ce s-a desfășurat la Viena, Austria. !

În perioada 24-25 mai 2023, o delegație condusă de secretarii de stat din MADR Sorin Moise și Iulian Bucur a participat, la invitația ANRE, la întâlnirea plenară din cadrul proiectului CA-RES4 – Acțiune concertată pentru directiva privind promovarea surselor regenerabile de energie, ce s-a desfășurat la Viena, Austria. 

 

În cadrul dezbaterilor, oficialii MADR au evidențiat importanța guvernanței, a îndeplinirii obiectivelor și a cooperării şi au susținut că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în vedere ca prin proiectele de cercetare finanțate să fie identificate soluții inovative care să rezolve problemele specifice cu care se confruntă sectorul agricol, în vederea consolidării acțiunilor de protejare a mediului, pentru promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient și diversificat, care să asigure securitatea alimentară.

 

Planul Național Strategic, gestionat de MADR acționează, alături de ORIZONT Europa şi alte inițiative şi parteneriate europene dedicate cercetării şi inovării prin sprijinirea înființării de grupuri operaționale PEI (Parteneriat European pentru Inovare), care pun în aplicare operațiuni inovatoare de identificare și dezvoltare a unor soluții în vederea optimizării producției și a îmbunătățirii competitivității, tehnologiei și digitalizării sectorului agroalimentar.

 

Această abordare este de natură multi-interactivă prin integrarea tuturor actorilor relevanți care pot oferi soluții la problemele reale cu care se confruntă fermierii/producătorii din sectorul agro-alimentar şi ceilalți actori din zonele rurale, fiind asigurată o cooperare activă între aceștia şi centrele de competență în inovare, mediul universitar, agribusiness etc.

 

MADR, prin politicile sale, sprijină culturile energetice, conform cadrului legal conferit de Politica Agricolă Comună. Culturile de plante energetice (agricole și nonagricole) sunt eligibile la schemele de plăți directe din fonduri europene, iar cele agricole și la ajutorul național tranzitoriu finanțat din bugetul național.

 

Evenimentul a facilitat schimbul de informații, experiență și bune practici în ceea ce privește sectorul energiei regenerabile, fapt ce poate contribui la elaborarea unor programe în beneficiul fermierilor români, cu îndeplinirea obiectivelor de mediu.

 

În încheierea întâlnirii, cei prezenți au agreat că dialogul direct la toate nivelurile ajută la dezvoltarea unei abordări comune privind implementarea celor mai complexe și specifice aspecte ale legislației europene în domeniu