Condamnari

MAI: Minel Prina, fost primar al Slatinei, condamnat în dosarul Vâlcov, va fi adus în țară săptămâna viitoare / El a fost prins la Milano în urmă cu șapte luni !

Bărbatul are emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul București, fiind condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, aici-politiaromână⬇️

https://www.politiaromana.ro/ro/persoane-urmarite/prina-minel-florin-2631973

În aceeași cauză, cunoscută drept „Dosarul tablourilor”, a fost condamnat la 6 ani de detenție și Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și fost primar al municipiului Slatina, pentru trafic de influență și spălare de bani. Fostul demnitar a fost găsit vinovat pentru acordarea preferenţială a unor contracte cu statul, în calitate de edil, acţiuni de pe urma cărora ar fi primit diverse sume de bani, unele disimulate în obiecte de artă, prin intermediari, unul dintre aceştia fiind chiar Minel Prina

 

Concret, procurorii au găsit peste 100 de tablouri achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru. Instanța a dispus confiscarea de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei.

În acelaşi dosar au fost condamnate la închisoare cu executare alte două persoane, respectiv Petre Bogdan Timofte, om de afaceri (3 ani) şi Constantin Tomescu (3 ani şi 6 luni). Fostul şofer al lui Vâlcov, Lucian Petruţ Şuşală, a primit o sentinţă de 2 ani cu suspendare