Vineri seara, am fost cu totii – romani de acasa, romani din afara, mame in fata televizoarelor, jurnalisti care nu stiau cum sa ii puna pe ceilalti la adapost, jandarmi aruncati intr-o lupta grotesca – personaje intr-un scenariu al urii si diversiunii. Un scenariu scris intr-un laborator din subterane, acolo unde se pun ramasaguri pe grumazul Romaniei.

Dar Liviu Dragnea a fost vazut! Si nu, nu de oamenii cu constiinta care au iesit in strada ii este teama. A avut mereu dreptate, nu romanii care vor sa isi creasca copiii intr-o tara democratica il vor da jos.

Oamenii acestia ar fi o salvare pentru el, in fata lupilor din partid pe care i-a tras pe sfoara si i-a expus in cea mai inumana imagine a puterii politice discretionare, asa cum nici Iliescu nu ar fi indraznit.

Stiti ce inseamna pentru o mama sa aleaga sa nu-si mai vada copilul plecat departe, doar pentru a-l sti bine? Sa ii ascunda lovitura la umar, pentru ca a cazut, de batranete, si nu a avut pe nimeni alaturi caruia sa ii ceara sprijinul? Stie Liviu Dragnea in ce poveste a intrat, ranindu-le mamelor fiii si fiicele intoarse acasa, pentru a-si apara tara de abuzurile de putere?

A meritat?

Am urmarit, vineri seara, narativul alternativ al PSD-ului, in vreme ce romanii din afara se reuneau cu romanii de acasa, intr-un protest totusi istoric, indiferent de pudoarea pe care o avem in fata cuvintelor mari. Un punctaj incremenit in 1990, in care romanii care emigrasera erau din capul locului diabolizati si instrainati de „fiinta nationala”.

Odata cu manipularea ordinara a jandarmilor de vineri seara, odata cu scenariul urii in care a vrut sa ne faca pe toti partasi, odata cu lacrimogenele aruncate peste ochii copiilor din Piata Victoriei, Liviu Dragnea si-a blocat toate iesirile. Nu mai are nici macar acces la propria constiinta.

Asa cum se intampla indeobste la cutremure, parintii si-au sunat copiii pe care ii stiau in Piata, sa ii roage sa se puna la adapost. Au plans la telefon, si unii, si ceilalti. A meritat?

Merita Liviu Dragnea acest sacrificiu al functionarilor din institutii, al jandarmilor?

Psihologic, decizia de a nu respecta un ordin, de a abdica de la o uniforma, este cumplita. Intr-un alt registru, procesul este similar deciziei de a-ti parasi tara, lasand in urma parinti din ce in ce mai instrainati. Dar merita Liviu Dragnea sa iti abandonezi parintii pentru nimic?

Primul care a raspuns nu a fost nici jandarmul, nici functionarul care se ascunde in Guvern, sperand, ca Adolf Eichmann, ca daca nu face rau cu mainile lui, nimeni nu ii vede broboanele de sudoare ale vinovatiei, ci PSD. Partidul a inteles, vineri seara, ca moartea politica a lui Liviu Dragnea a atat de toxica, incat nimeni din apropiere nu va supravietui.

A meritat?

Folosindu-se in cel mai perfid mod de angajamentul jandarmilor fata de uniforma, puterea politica din Romania a incercat sa le insceneze acestora complicitatea. Odata ce esti prins complice, odata ce te lasi pozitionat de partea rea a istoriei, doar un curaj exceptional te mai lasa sa iesi si sa restabilesti binele