Dragi români,
Sunt Ludovic Orban și vreau să vă comunic, personal, că voi candida la funcția de președinte al României. Nu este o decizie luată în pripă, din interese politice personale de moment. Este o decizie îndelung cumpănită și are la bază o analiză serioasă a situației din România, o radiografie a conjuncturii internaționale, o evaluare a celorlalți candidați înscriși în cursă și o autoevaluare cât de obiectivă am putut să o fac. Am hotărât să mă înscriu în cursă pentru că sunt convins că îndeplinesc toate condițiile și sunt pregătit să fiu un președinte bun pentru țară.
Candidatura mea este o ofertă pentru dumneavoastră. Nu este o solicitare pe care v-o adresez, ci este un angajament. Îmi doresc să vă conving prin viziune, prin proiecte, prin argumente solide să îmi acordați votul dumneavoastră. Vreau, în primul rând, să mă cunoașteți așa cum sunt eu. Nu cum au încercat cei care aruncă cu noroi de ani de zile să mă ponegrească, pentru că nu știu să facă altfel de politică. De aceea, vă rog ca pe toată perioada rămasă până în ziua votului să vă informați corect despre mine.
M-am născut la Brașov. Părinții mei au fost oameni simpli și muncitori. Am trăit în condiții modeste, trebuind de multe ori să ne mulțumim cu strictul necesar. Dar mama, mai ales mama, știa să facă adevărate minuni din foarte puțin. Am avut parte de foarte multă grijă, atenție, de dragoste, dar și de o educație destul de severă.
Am ajuns devreme să înțeleg că nu mi se cuvine orice pentru că am fost învățat de mic că, dacă îți dorești să obții ceva, trebuie să faci ceea ce este corect ca să meriți acel lucru. Am învățat repede că minciuna are picioare scurte și că nu există rușine mai mare decât „să fii prins cu ocaua mică”. Am primit în familie toate reflexele necesare bunului-simț, bunei-cuviințe. Să dau bună ziua, să fiu politicos, să îi respect pe cei mai în vârstă, să îi ajut pe cei aflați în nevoie, să nu vorbesc de rău oamenii pe la spate, să nu îmi însușesc ceea ce nu este al meu. Dar, mai presus de toate, am deprins de mic ideea simplă că există bine și rău. Că noi, oamenii, avem obligația să ne străduim să fim buni. Să ne luptăm cu multele tentații care riscă să ne împingă spre a face lucruri rele.
Stimați alegători,
La 24 noiembrie sunteți chemați să hotărâți cine va fi Președintele României în următorii 5 ani. Nimeni altcineva, în afară de noi, cetățenii români, nu decide cine va ocupa cea mai înaltă funcție în statul român. Folosiți partea de putere pe care o aveți pentru a alege un președinte care să ducă România în direcția corectă. Un președinte care să facă cinste României. Un președinte care să fie om și să rămână om și după ce devine președinte!