PSD

Florin Barbu, ministru MADR: PROGRAMUL “INVESTALIM”, DESCHIDEM NOI FABRICI DE PROCESARE/49 DE PROIECTE DEPUSE ÎN PRIMA SESIUNE, BUGET EPUIZAT/Numai așa vom putea cumpăra românește mai multe produse, mai bune, mai diversificate, din fabricile românești!

PROGRAMUL “INVESTALIM”, DESCHIDEM NOI FABRICI DE PROCESARE❗️

 

 

49 DE PROIECTE DEPUSE ÎN PRIMA SESIUNE, BUGET EPUIZAT

 

Programul “InvestAlim” este un real succes! 

 

O demonstrează procesatorii români care au depus 49 de proiecte în valoare totală de peste 1 miliard de euro, incluzând și cofinanțarea, în prima sesiune de depunere de proiecte. 

Reamintesc tuturor că prin programul INVESTALIM statul român pune la dispoziție 600 de milioane de euro pentru că avem nevoie de cât mai multe unități de procesare în România!

Prin acest program sprijinim înființarea și modernizarea unităților de procesare, în domenii deficitare, cum ar fi: prelucrarea și conservarea cărnii, industria peștelui, a cartofilor, domeniul prelucrării fructelor și legumelor, al sucurilor din fructe, fabricarea brânzeturilor, a uleiurilor, produselor de morărit, a pâinii sau a zahărului.

Ne-am luat angajamentul să întărim siguranța alimentară a României și să oferim sprijin procesatorilor pentru a avea cât mai multe produse românești pe piață. Suntem pe drumul corect!

 

Am reușit împreună cu fermierii și procesatorii români să demarăm un program de succes care să îi ajute pe toți cei care vor să producă românește!

Numai așa vom putea cumpăra românește mai multe produse, mai bune, mai diversificate, din fabricile românești, art integral aici⬇️

https://www.facebook.com/florinbarbupsd/videos/897683131667361/