Uniunea Salvăm Ţăranul Român, compusă din organizaţii, federaţii şi cooperative agricole, cere demiterea conducerii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru gestionarea deficitară a procesului de atragere a fondurilor europene alocate României în 2021-2022.
“România a avut la dispoziţie 2,84 miliarde euro, la care se adaugă contribuţia statului membru de încă 15% din care, la această data România a absorbit numai 430 milioane euro (contracte plătite către beneficiari) conform datelor oficiale ale AFIR, de aici rezultând că un procent de aproximativ 12% din total buget a fost cheltuit”, se arată într-un comunicat al uniunii.
Agricultorii afirmă că evaluările proiecteleor depuse la AFIR durează ”inadmisibil” de mult. În plus, informațiile furnizate de AFIR sunt contradictorii.
“Pentru toate acestea dl. director Opreanu trebuie să oprească acest fiasco să-şi înainteze demisia de onoare şi să lase alţi profesionişti să salveze ce se mai poate salva, să salveze ţăranii şi fermierii care au nevoie disperată de aceste fonduri”, precizează sursa citată.
