𝐒𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 ș𝐢 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐮𝐧𝐝𝐚ți𝐢
Prioritatea noastră este clară: să luăm măsuri concrete pentru sprijinirea oamenilor afectați și pentru refacerea rapidă a infrastructurii distruse de inundații.
Duminică, 1 iunie, mă voi deplasa în zonele afectate imediat după retragerea apelor, pentru a evalua la fața locului întreaga situație. E important să înțelegem exact dimensiunea pagubelor, pentru a putea interveni eficient și prompt.
Încă din primele ore ale crizei, echipele de intervenție – pompieri, jandarmi, polițiști, personal medical și voluntari – au acționat pentru protejarea vieții oamenilor și a bunurilor acestora. Le mulțumesc tuturor pentru efortul extraordinar!
Guvernul monitorizează constant situația și, prin instituțiile responsabile, colaborează cu autoritățile locale pentru a asigura sprijinul necesar: de la apă potabilă și alimente, până la acțiuni de evacuare a apelor și consolidarea digurilor.
Alături de mine, în teren, se vor afla ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, domnul Raed Arafat – șeful DSU, și secretarul de stat Bogdan Despescu. Vom lucra împreună pentru ca oamenii să poată reveni cât mai repede în siguranță în casele lor.
Mai multe informații , aici ⬇️
Premierul interimar Cătălin Predoiu se va deplasa în zonele afectate de inundații