Astăzi este o zi deosebită pentru Ministerul Afacerilor Interne, deoarece am recepționat primele patru elicoptere Black Hawk, dintr-un total de șapte, care au fost integrate în flota Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
Aceste elicoptere vor juca un rol esențial în sprijinirea acțiunilor de urgență ale SMURD-ului și vor contribui la eforturile de supraveghere a traficului de către Poliția Română.
La fiecare pas, ne străduim să fim mai puternici și să acționăm mai eficient pentru a proteja cetățenii noștri și pentru a asigura aplicarea legii. Este un angajament continuu, iar aceste noi resurse ne oferă posibilitatea de a face progrese semnificative în acest sens.
Prima mea datorie este să mulțumesc celor care au muncit pentru a fi astăzi împreună aici, la acest eveniment: echipelor care au desfășurat procedurile, cooperarea cu partenerii, derularea proiectului, absorbția fondurilor și, în fine, livrarea acestor splendide echipamente, tehnologie de vârf, aparatură de prim-nivel.
Le mulțumesc, nu în ultimul rând, și piloților care s-au antrenat, domnului general care i-a coordonat și, în același timp, îi încurajez și le solicit și lor, și celorlalți colegi din Ministerul Afacerilor Interne să se concentreze în continuare pe absorbția de fonduri europene, pe colaborarea cu partenerii noștri din Europa și nu numai, și din Statele Unite, pentru că, iată ce putem produce, iată ce se poate realiza valorificând aceste parteneriate. Deci, încă o dată, subliniez faptul că toate departamentele specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor continua să se concentreze pe programele de absorbție a fondurilor europene.