Astăzi, au intrat în dotarea Salvamont, respectiv a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, 51 de autospeciale pentru intervenții în zone greu accesibile, iar în dotarea IGSU 13 ambulanţe pentru transportul pacienţilor cu risc biologic, nouă containere medicale precum şi alte echipamente.
Forțele și armele Ministerului Afacerilor Interne, fie că vorbim de Poliție sau de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ori Jandarmerie sau Poliția de Frontieră, trebuie să fie astfel echipate încât să poată interveni în apărarea legii și a cetățeanului pentru păstrarea ordinii publice și salvarea de vieți omenești în orice context, în orice condiții, în orice loc, indiferent cât ar fi de dificil.
Șansele de reușită ale acestor colegi, care de multe ori își riscă integritatea fizică și viața apărând legea și apărând cetățeanul, în orice misiune, cresc în măsura în care echiparea este corespunzătoare. Și pot să vă spun că, în ultimii ani, această echipare a fost completată sistematic cu multe investiții și din fonduri bugetare și din fonduri europene.
În ultimii 9 ani de zile, Ministerul Afacerilor Interne a investit în dotarea cu logistică a trupelor sale, nu numai a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ci și a celorlalte arme, peste un miliard de euro. La aceasta se adaugă peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, strict pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Această investiție necesită un efort: de organizare, de planificare, de desfășurare, de proceduri de achiziții uneori complicate, care duse la bun sfârșit, înseamnă iată, la modul concret, mijloace tehnice puse la dispoziția colegilor noștri.
Aş vrea, de asemenea, să subliniez că, în anul trecut, Departamentul pentru Situații de Urgență a absorbit 100% fondurile europene care erau programate în bugetul acestui departament din surse externe, (…) pot să vă spun că acesta este un exemplu instituțional.
Citiți textul integral al intervenției mele la evenimentul prilejuit de intrarea în dotarea IGSU, IGJR și Salvamont a zeci de mijloace tehnice necesare misiunilor de salvare, comunicat integral, aici⬇️