În 2016, statul mai e acţionar majoritar în numai cinci companii piscicole. Trei sunt în faliment. Una este în insolvență. Ultima rămasă pe plus e PISCICOLA CĂLĂRAŞI SA.
„Aşa trebuia să se întâmple în toată ţara. (…) Să existăm, să funcţionăm şi dacă dăm şi profit statului…”, spune Viorica Rădulescu, director general Piscicola Călăraşi SA.
Viorica Rădulescu e din 2003 directorul general al companiei de stat. Nu mai administrează, însă, în mod direct, nicio baltă. Toate cele 1.200 de hectare ale Piscicola Călăraşi sunt date în folosinţă unor privaţi prin 26 de contracte de asociere. E compromisul prin care Piscicola a supraviețuit fără a fi privatizată în întregime.
„Și la noi au fost încercări. Un om, mare om de afaceri din România, mi-a și zis… Când eram director mi-a propus să îl ajut să cumpere întreprinderea, zicea el, (…) și îmi dă 30% din acțiuni, îmi dă jeep, mă face director general și îmi face salariul nu-știu-cât”, spune Petre Barbu, fost director general la Piscicola Călăraşi.
Petre Barbu a condus după ’90 Piscicola Călăraşi timp de un an. Este cel care decide, în 1999, să treacă fermele spre privaţi prin contracte de asociere. Ca șef de fermă, preia el însuși amenajarea Rasa, cu lacul de 800 ha de alături.
„Când am ajuns eu director, am găsit în mapa directorului (…) o adresă de la FPS şi de la Minister în care erau atenţionaţi directorii să facă toate eforturile să dea în diverse forme de exploatare privată fermele. Se spunea aşa: fără licitaţie doar şefilor de fermă”, spune el.
În timp, Petre Barbu cumpără activele fermei Rasa și ia în concesiune lacul de la agenția guvernamentală prin propria firmă: PISCICOLA PROD COM SRL.
Privatizarea fermă cu fermă nu a fost, însă, posibilă pentru toți asociații. Unele au rămas la inginerii piscicoli. Altele, abandonate de ei, au trecut spre politicieni sau oameni de afaceri locali.
Stelian Alexandru a sărit de la o afacere la alta până a ajuns la pește. Acum, crește puiet în trei bălți ale Piscicola, pe 250 de hectare.
„Am găsit vreo 40 de hectare de luciu de apă, restul era stufizat şi niciun peşte. (…) Am vrut să mă privatizez, dar nu s-au găsit acte, nu s-au găsit… Şi am rămas în concesiune”, spune Stelian Alexandru, asociat în participaţiune.
În acelaşi tip de asociere au rămas şi câţiva oameni politici.
„La peşte, unde s-au băgat politicienii de regulă n-a mers bine. (Reporter: Dar în primele contracte de asociere au fost politicieni?) Cu mici influenţe, dar nu direct. Nu direct. Un politician mai mare a luat după doi-trei ani, prin falimentul altei firme”, spune Petre Barbu.
La acea vreme, Doru Ioan Tărăcilă era încă senator PSD şi unul dintre cei mai puternici politicieni din Călăraşi. Între timp, a lăsat în urmă cariera politică. Dar a păstrat balta.
Firma 3T SRL în care este acţionar are din 2002 contract pentru cele 300 de hectare ale fermei Iezerul de la intrarea în oraş.
„Nu ştiu care a fost conjunctura. Ştiu că unul dintre ei mai mult aşa, a fost rugat, că n-aveam cui să dăm, era un bazin cu probleme, chiar a fost rugat de Consiliul de Administraţie de atunci, i s-a sugerat “Nu vreţi, că dvs puteţi, sunteţi om serios, puteţi să faceţi treabă aici. Nu vreţi să îl luaţi?” Cam aşa…”, spune Viorica Rădulescu, director general Piscicola Clăraşi SA.
„Perla” Întreprinderii Piscicole de dinainte de 1989 e acum o imensă baltă de pescuit sportiv. Doru Ioan Tărăcilă nu a dorit să acorde Digi24 un interviu pe această temă.
În vecinătatea fermei luate de familia Tărăcilă, un alt bazin, de 5 hectare, a ajuns la Incom Impex SRL. Firma îi aparţine soţiei actualului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, liberalul Marian Dinulescu.
„Ei, dacă s-a ivit această oportunitate să iau o băltoacă – un lighean de 4 ha – am reuşit, am făcut contract cu Piscicola de vreo 9 ani, 10 ani şi o ţin pe linia de plutire”, spune Marian Dinulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.
Fără un control serios din partea statului, pe heleşteele fostelor amenajări piscicole majoritatea concesionarilor au renunţat să crească peşte. Fac, în schimb, pescuit sportiv. O activitate cu investiţii minime din care scot bani siguri și nefiscalizată integral.
„Investiţiile în amenajările piscicole au fost uriaşe şi nu e în regulă ca noi să nu beneficiem acum de aceste investiţii aşa cum ar trebui, la nivelul la care cei care au ivestit la momentul respectiv s-au aşteptat ca ele să producă peşte în România pe termen lung”, spune Nicolae Dimulescu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
După 26 de ani, din 60.000 de hectare de terenuri piscicole, doar 12.000 au acte cadastrale actualizate. Alte 12.000 sunt disputate între Agenţia pentru Pescuit şi „Apele Române”, într-o continuă bătălie pentru a încasa redevenţa.
„E o situaţie de incertitudine juridică în care trebuie pus piciorul în prag. (…) Pentru că toate aceste terenuri sunt terenurile statului şi nu e voie ca instituţiile statului să se joace cu soarta acestor terenuri”, spune Nicolae Dimulescu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
„Nu câştigă nimeni. Toată lumea pierde”, spune Ana Lucia Varga, fost ministru al Pădurilor şi Apelor .
Uitată la coada deciziilor politice, acvacultura ţine, în România, un drum al întâmplării. În lipsă de subvenţii şi cu fonduri europene în mare parte irosite, se îngroapă încet.
„Este cea mai mare problemă: birocraţie plus altele. (…) Corupţie. Birocraţia, în opinia mea, creionată pentru a creea bazele de corupţie”, spune Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.
În acest timp, în jocul intereselor de afaceri cu câştig imediat, bălţile se sting cât ai zice peşte.